AWA

Daruieste

0
0
  • 2010.06.10
  • 3:43
AWAで聴く

歌詞

Doamne, dăruieşte nouă linişte Pentru a ne împăca cu ceea ce nu se poate schimba, Dă-ne nouă voinţă pentru a schimba ceea ce se poate Şi întelepciune pentru a deosebi una de alta. Din ce în ce, rămân oameni mai puţini care ar putea Să se bucure cu-adevărat de bucuria altora, Dar dacă o iei altfel, îţi pare că mereu Să descoperi lucruri bune e uşor, dar să le faci e greu Întinzi o mână spre o altă mână punând ceva Sigur te-asiguri se uită cineva ori ba Spunându-ţi numele mândru în gând spre Cel De Sus În timp ce îţi doreşti cu mult mai mult decât ai pus, Dăruieşte, spun oamenii bătrâni Ce au mai multe zeci de ani, decât degete la mâini Şi ei au primit în dar aripi cu care Din păcate-aşa şi nimeni nu i-a învăţat să zboare Alergi o viaţă pentru a face-o casă doar a ta, Ca până la urmă nici să mai apuci să stai în ea. Privind la toate ca la un vis pur omenesc La care noi visăm, iar la alţii se-mplinesc Avem nevoie de linişte pentru a ne împăca Cu lucrurile care nu suntem în stare să le mai schimbăm Iar pentru acelea care pot fi schimbate, tu dă-ne voinţă Şi întelepciune de-a face între ele o diferenţă! Iubeşte-ţi aproapele- am învăţat demult Bate şi ţi se va deschide- ne sună cunoscut Ne ingorăm neamul, nu ne respectăm fraţii Noi pe noi nu ne-nţelegem, dar vrem să ne-nţeleagă alţii Parcă şi luna are mai multe luni decât sâmbete Şi soarele parcă nu mai are acelea-şi zâmbete Ori poate şi-un bine dacă-l faci trebuie făcut bine Din suflet, fără motiv şi să nu te vadă nimeni E plină lumea de lume, dar nu şi de oameni Vezi, deja nu mai creşte, ceea ce semeni Ai vrea, să faci, şi tu, parte din gemeni Dar practic nu găseşti cu cine-ai vrea să semeni Trăim vremelnic prin ceea ce din jur primim Dar vom trăi veşnic doar prin ceea ce dăruim Şi-ar trebui să ne grăbim, căci viaţa-i cu împrumut Cu cât mai mult puţin rămâne, cu atât puţin e tot mai mult! Avem nevoie de linişte pentru a ne împăca Cu lucrurile care nu suntem în stare să le mai schimbăm Iar pentru acelea care pot fi schimbate, tu dă-ne voinţă Şi întelepciune de-a face între ele o diferenţă! Avem nevoie...

このページをシェア

Cleopatra Stratanの人気曲

Cleopatra Stratanのアルバム

1曲2023年
1曲2022年
1曲2021年
1曲2020年
1曲2020年
1曲2019年
1曲2019年
1曲2019年
Cleopatra Stratan
の他の曲も聴いてみよう
AWAで他の曲を聴く
はじめての方限定
1か月無料トライアル実施中!
登録なしですぐに聴ける
アプリでもっと快適に音楽を楽しもう
ダウンロード
フル再生
時間制限なし